Fiat Chrysler Automobiles și PSA Group sunt doar la un pas distanță de o fuziune, după ce șefii celor două companii au ajuns la un consens, iar consiliile de administrație au votat și ele propunerea de constituire a unei singure companii. Astăzi urmează să fie anunțate condițiile de fuziune.
Acțiunile companiei italo - americane Fiat Chrysler Automobiles (FCA) și ale grupului francez Peugeot SA (PSA) cresc puternic pe burse după informațiile privind negocierea unei fuziuni, confirmate de cele două companii. O posibilă asociere ar crea o companie de 50 de miliarde de dolari.
Fuziunea dintre Renault și Fiat Chrysler Automobiles „este în trecut”, a declarat Thierry Bollore, la Salonul Auto din Frankfurt, susținând că nu au mai existat discuții cu italienii.
Renault vrea să păstreze minimum 30% din Nissan, în timp ce japonezii ar fi de acord cu maximum 25%, pentru a accepta o fuziune a Renault cu Fiat Chrysler, potrivit celor mai noi informații furnizate de surse.
CEO-ul Fiat Chrysler Automobiles, Mike Manley, a declarat că este deschis la reluarea negocierilor pentru o fuziune cu Renault, dar poate primi oferte și de la alți parteneri.
Fiat Chrysler și Renault nu au abandonat ideea unei fuziuni, însă așteaptă momentul oportun pentru a redeschide discuțiile pe acest subiect.
Șefii Ford Motor și Fiat Chrysler Automobiles au discutat despre posibilitatea unei fuziuni a celor două companii, în perioada în care trăia Sergio Marchionne. Dezvăluirile au fost făcute de Bill Ford, președintele Ford.
Groupe Renault a transmis propriul mesaj, după ce Fiat Chrysler a decis să retragă propunerea de fuziune a celor două companii. „Dezamăgirea de a nu avea oportunitatea de a continua”, spun cei din board-ul Renault.
Fiat Chrysler și-a retras oferta de fuziune trimisă celor de la Renault, transmite compania, după ce Renault a anunțat că nu a ajuns la o concluzie față de cererea italienilor de la FCA.
Consiliul de Administrație al Renault s-a întâlnit marți pentru a discuta propunerea de fuziune cu FCA, însă decizia luată a fost de amânare a unei decizii până miercuri.
Angajații Jeep mai în vârstă și pensionarii fostei companii Chrysler sunt nemulțumiți de posibila fuziune cu Renault și spun că asocierea cu marca franceză va duce „în șanț” marca Jeep.
Principalele puncte de dispută în negocierile dintre Fiat Chrysler au fost rezolvate, potrivit primelor informații neoficiale. Consiliul de Administrație al Renault se întrunește pentru a vota acceptarea propunerii Fiat.
Mike Manley, CEO al Fiat Chrysler Automobiles, a vândut un sfert din acțiunile pe care le deținea la compania pe care o conduce a doua zi după ce a făcut anunțul privind posibila fuziune cu Renault. Acțiunile urcaseră deja pe bursă cu 8%.
Jean-Dominique Senard, președintele Renault, fost șef al Michelin, pus în situația să negocieze două dosare extrem de dificile, la scurt timp după preluarea mandatului la Renault, s-a întâlnit săptămâna aceasta cu partenerii de la Nissan, după ce discutase anterior cu cei de la Fiat Chrsyler despre mediatizata fuziune.
Șeful Peugeot SA (PSA Group) a transmis o notă internă către directorii de top din grup, în care își exprimă poziția critică față de propunerea făcută de Fiat Chrysler celor de la Renault de a fuziona. PSA a fost în discuții de parteneriat cu FCA, iar Tavares a fost COO al Renault, în urmă cu câțiva ani.
FCA și Renault Group vor deveni, în cazul în care vor fuziona, al patrulea cel mai mare producător de autovehicule din lume, după venituri, după cum arată datele anunțate de companii pentru trimestrul 1 din 2019.
Consiliul de Administrație al Renault Group a anunțat oficial că s-a întâlnit pentru a examina propunerea primită de la FCA, cu privire la o fuziune între Renault S.A. și FCA.
Fiat Chrysler a anunțat că a trimis constructorului francez Renault Group, proprietarul Dacia, o propunere de fuziune a celor două companii, cu o proporție a acțiunilor de 50%/50%.